Picătura de istorie

Primul spital din Timişoara a fost construit în 1735, împreună cu o biserică, ambele fiind ridicate din iniţiativa Ordinului Fratilor Mizericordieni .

Locul construcţiilor este actualul aşezământ al Spitalului de Oftalmologie. Datorită distrugerilor din timpul revoluţiei de la 1848, spitalul şi biserica nu mai păstrează forma iniţială, fiind reconstruite în 1851.

Picătura de istorie

Ştiaţi că Timişoara a fost pentru un timp capitala Ungariei ?

După moartea ultimului rege al Dinastiei Arpad (1301), au urmat la tron regi din dinastia franceză a  angevinilor, primul lor reprezentant fiind Carol Robert de Anjou. Nobilimea maghiară fiind fidelă vechii dinastii a reacţionat ostil la schimbarea dinastiei regale, creeînd la Buda un climat neprielnic, neprietenos pentru noul rege. Sesizând aceasta, Carol Robert a ordonat construirea celor necesare instalării curţii şi a dregătoriilor la Timişoara. În opt ani, meşterii italieni au finalizat construcţia Palatului Regal, îmbunătăţesc fortificaţiile iar în oraş sunt aduşi soldaţi şi se instalează negustori.

Începând cu 1316 Carol Robert îşi mută reşedinţa, şi implicit mută capitala Ungariei la Timişoara. Oraşul rămâne capitală până în 1325, când regele işi mută domiciliul la Visegrad, iar mai apoi din nou la Buda.

Astfel a început evoluţia Timişoarei dintr-o localitate sărăcăcioasă un adevărat oraş , o capitală a unui important Regat al vremii.

Carol Robert de Anjou ne este mai cunoscut noua datorita implicării lui în vestita bătălie de la Posada de la 1330 împotriva voievodului Valahiei,  Basarab campanie ce s-a sfârşit printr-un memorabil eşec al Regelui Ungariei.

La trompetist

În 1747, Anton Seltman pune piatra de temelie a clădirii ce va deveni cu timpul cel mai vestit loc de popas din istoria Timişoarei: Hanul “La Trompetist”.  Ciudatul nume este firesc ştiind că Seltman, înainte de a-şi întemeia afacerea, a fost trompet în Armata Imperială. Clădirea fostului han “La trompetist” se regăseşte în colţul de Nord Est al Pieţei Libertăţii, lângă Primăria Veche.

La data construcţiei, clădirea avea un singur etaj, cel de-al doilea fiind adăugat în 1899, şi, pe lângă hotel şi restaurant, clădirea mai găzduia sediul poştalionului ce asigura cursele regulate între Sibiu şi Viena. În timp, hanul şi-a schimbat denumirea în Hotelul Trompeta, şi a devenit rapid cel mai vestit loc de odihnă din oraş.

De-a lungul vremii, consecutiv faimei câştigate, Hotelul Trompeta a găzduit o suită impresionantă de oaspeţi însemnaţi: Împăratul Francisc I al Austriei împreună cu fiul său Carol, pe domnitorul Al. I Cuza în drumul său spre exil 7-8 martie 1866 şi pe Mihai Eminescu venit cu trupa lui Pascaly la o reprezentaţie în oraş. Hanul mai găzduia şi un vestit restaurant, devenit în timp un veritabil casino ad-hoc atât de frecventat încât s-a emis pentru a reduce amploarea jocurilor un decret guvernamental în 1783 ce interzicea jocul de cărţi după ora 10 seara în timpul săptămânii şi în zilele de sărbătoare înainte de 11 dimineaţa.

Impactul hanului asupra zonei a fost atât de important în acele vremuri, încât până în urmă cu două secole strada s-a numit “Strada Trompetei”. Simbolul Hanului, un trompetist aurit călare, poate fi văzut astăzi la Muzeul Banatului.

Picătura de istorie

Statuia Sfânta Treime , statuia care domina Piaţa Unirii, a fost ridicată în 1740 de către Johann Anton Deschan von Hannsen guvernatorul de pe atunci al ţinutului, având drept scop comemorarea marii epidemii de ciumă ce a lovit întreg continentul în anii 1738-1739, şi de a aduce mulţumiri Divinităţii după trecerea acestei epidemii. Monumentul face parte dintr-un grup impresionant de statui omoloage, răspândite pe întreg continentul în marile oraşe lovite de cea mai mare epidemie de ciumă a istoriei. În Europa întâlnim 40 de statui care comemorează epidemia : două în România (Timişoara şi Cluj), trei în Germania, 20 în Austria, 11 în Cehia, unul în Slovacia şi trei în Ungaria, toate datate în al cincilea deceniu al celui de-al XVIII-lea secol.

În imaginea de mai sus avem statuile omoloage din (de la stânga la dreapta): Cluj, Kremnica (Slovacia), Viena şi Teplice (Cehia).

În ceea ce priveşte monumentul din Timişoara, la vârful acestuia se regăseşte reprezentarea Sfintei Treimi: Sfîntul Duh, Tatăl şi Fiul, aceştia ţinând coroana cerească deasupra capului Fecioarei Maria. La baza coloanei se află statuile Sfântului Ioan de Nepomuk ocrotitorul Banatului, a regelui David şi a Sfintei Barbara ocrotitoarea minerilor. În cele trei colţuri ale soclului întâlnim reprezentările Sfântului Rochus protectorul împotriva bolilor, Sfântul Sebastian protectorul împotriva ciumei şi a Sfântului Carol Boromeu patronul dragostei.  Pe fiecare latură a soclului întâlnim câte un basorelief reprezentând cele trei mari calamităţi ce au lovit provincia în secolul al XVIII-lea: foametea, războiul şi ciuma.

În urma “marii ciume”  din 1738-1739, a şasea parte din populaţie a pierit. Timişoara a mai fost lovită de o gravă epidemie de ciumă în 1762-1763, din fericire de data aceasta de o amploare mai scăzută.

Remember ?

Vă mai aduceţi aminte de vechea faţă a magazinului Bega? Pozele sunt realizate în 1997, le-am găsit mai demult pe un site al “Bega Group” .

Prin centru

Deşi am trecut pe lângă ea de sute, poate chiar mii de ori, am descoperit clădirea doar în primăvara aceasta, după corectarea coroanei pomilor din apropiere.

Cu toate că, în general nu sunt deacord cu tăierea pomilor, nici cu o corectare aşa de agresivă a coroanei, de data asta trebuie să recunoaştem că s-a făcut treabă bună. Clădirea despre care vorbesc, dacă nu aţi recunoscut-o deja, este situată între magazinul Bega şi Pţa Sf. Gheorghe. Numită  Palatul Szana, ulterior Palatul Bănăţean, clădirea a fost construită pe locul Bisericii Romano-Catolice Sfântul Gheorghe, una dintre cele mai vechi construcţii ale Timişoarei, atestată încă din anul 1322. Biserca a supravieţuit ocupaţiei musulmane, timp în care a fost transformată în moschee, găsindu-şi sfârşitul în zilele Primului Război Mondial.

Între 1915 şi 1917, Banca Szana,bancă al cărui proprietar deţinea şi Industria Lânii Timişoara, şi-a construit drept sediu central clădirea în forma pe care o vedem şi astăzi.

Picătura de istorie

Tot din categoria ştiaţi că (asta e mai cunoscută, dar oricum):

Prima staţie de ambulanţă de pe teritoriul actual al ţării noastre a fost înfiinţată 1887, evident la Timişoara sub numele de “Societatea Voluntară Salvarea” . Mai mult decât atât, a fost a doua staţie de acest fel din imperiul Austro-Ungar după cea din Viena (1884), devansând oraşe din Imperiu de o importanţă semnificativ mai mare, ca Budapesta sau Graz.

Contrar a ceea ce am bănui, vehiculele folosite iniţial pe post de “ambulanţe” nu au fost trăsuri ci trei bărci ce se deplasau pe Canalul Begheiului. Introducerea trăsurilor ambulanţe a avut loc după trei ani, în 1890. Ambulanţa răspundea în primii ani de la înfiinţare la 150-200 de solicitări pe an.

Picătura de istorie

Ştiaţi că …

…Timişoara se poate lăuda cu prima stradă asfaltată de pe teritoriul actualei Românii, în anul 1895 ?

Fabric, partea a doua.

Dezvoltarea cartierului Fabric a început în 1720, la patru ani după scoaterea Timişoarei de sub ocupaţia otomană de către oştirile prinţului Eugeniu de Savoya. Cartierul a apărut ca o consecinţă directă a industrializării oraşului,  în acele vremuri găzduind majoritatea fabricilor timişorene (de unde i se trage şi numele), precum şi locuinţele muncitorilor şi meşteşugarilor. Dezvoltarea cartierului a avut loc pe ruinele fostului cartier Palanca Mare, distrus anterior aproape în totalitate de un mare incendiu. Grosso – modo, putem aprecia limitele cartierului ca fiind: la Sud Fabrica de Bere (construită odată cu cartierul, în 1718), la  Nord locul pe care astăzi se găseşte Gara de Est, în vest Uzina de apă iar în Est amplasamentul pe care se găsesc Băile Neptun.  Datorită specializării etniilor pe meşteşuguri, Fabricul a fost subdivizat în: Vlaşca Mare – reşedinţa românilor, Fabricul Vechi – locuit de sârbi, Fabricul German şi Fabricul de Nord, zona unde acum întâlnim Gara de Est, şi unde începând cu 1753 s-au stabilit şi aşa numiţii pe atunci “bănăţeni noi” – ţiganii, care din păcate ocupă şi acum respectivele locuri.

Având toate premisele necesare, în timpul guvernării contelui Florimund de Mercy, Fabricul a trecut printr-o dezvoltare fără precedent, unindu-se în doar 12 ani cu Cetatea Timişoarei, devenind dintr-un satelit, un cartier al acesteia. Dezvoltarea economică a fost posibilă datorită învecinării cu cetatea, dar în primul rând canalizarii Begheului şi transformarea sa în ceea ce cunoaştem azi drept “Canalul Bega”, canal ce străbătea cartierul prin centrul acestuia. Canalizarea realizata de contele de Mercy, pe lângă ca a ajutat la asanarea fostelor mlaştini ale Palancăi,şi, fiind navigabil în totalitate, a servit cartierului rolul de liant cu teritoriile vestice ale actualei Serbii, aflate în acele vremuri tot sub ocupaţie Habsburgică, şi mai mult, prin intermediul Tisei şi Dunării a conectat cartierul la reţeaua fluvială europeană, .

Fabrica de Bere, a cărei construcţie  a început în 1718, odată cu cartierul, este cea mai veche fabrica de acest gen de pe teritoriul acutal al României.  Clădirile ce găzduiesc astăzi fabrica sunt preponderent clădirile construite la acea dată.

Din fericire, exceptând locurile pe care a fost clădit cartierul rezidenţial Modern, în vremurile comunismului, în cea mai mare parte Fabricul încă găzduieşte clădirile acelor vremuri. O excursie în timp poate fi făcută plecând din Prinţul Turcesc, unde vei întâlni clădirile anilor de început ai cartierului: 1716-1720, trecând prin Piaţa Traian unde construcţiile aparţin anilor 1740-1760 şi avansând în timp înspre Băile Neptun sau prin Badea Cârţan înspre Gara de Est, unde clădirile aparţin jumătăţii de secol XIX.