Poate titlul sună prea dramatic, dar din păcate în unele cazuri chiar asta înseamnă subiectul pe care o să-l dezbatem azi.
Dupa mulţi mulţi ani de trudă, anul trecut, cu vreo două săptămâni înainte de alegerile locale, a fost redeschis Bulevardul Liviu Rebreanu şi continuarea sa spre est, Bulevardul Dr. Iosif Bulbucă. Trecuse printr-o reparaţie capitală, schimbându-se totul în el, de la ţevile din subsol şi până la liniile de contact ale tramvaielor, marcajele, semafoarele şi chiar regulile de circulaţie în unele intersecţii. Multe schimbări sunt în bine, multe în rău, dar acestea, poate, vor face subiectul unei ulterioare discuţii.
În toamna anului 1974 s-a finalizat construcţia Spitalului Judeţean Timişoara, în ceea ce era pe atunci extrema estică a Bulevardului Rebreanu (partea de la spitalul judeţean la AEM a fost realizata în 1985, odata cu lucrările de construcţie a cartierului Soarelui). O unitate spitalicească de o asemenea anvergură (1030 de paturi şi principala unitate de primire a urgenţelor din Vestul ţării) avea nevoie cu siguranţă de o infrastructură adecvată, care să permită celor pe care-i deserveşte, indeosebi urgenţelor majore, un acces corespunzător. Acest acces i-a fost asigurat de heliportul din curte, de str. Arieş, şi până anul trecut de Bulevardul Rebreanu.
Asta deoarece, anul trecut, odată cu modificarea fluxurilor de circulaţie de pe bulevard, a fost instalat şi indicatorul care întârzie nepermis de mult accesul la şansa de a rămâne în viaţă a celor care au atât de multă nevoie de ea, în cazul în care semnificaţia indicatorului ar fi respectată.
Astfel, accesul celor care sunt aduşi de urgenţă la UPU cu o maşină personală şi nu cu ambulanţa, este interzis de pe Liviu Rebreanu, sensul dinspre Buziaş. Nici accesul prin urmatoarea intersecţie, de pe Calea Martirilor nu este posibil, datorită imposibilităţii virajului de pe aceasta din urmă spre Ştefan Stâncă. Singura soluţie viabilă pentru cei care vin dinspre Aem este intrarea prin intersecţia de la Billa în curtea noului heliport al spitalului, continuarea drumului pe la intrarea de urgenţă de la Casa Austria, apoi prin spatele Ortopediei, pe dupa amfiteatru, pe la staţia de oxigen a spitalului, ajungând în parcarea medicilor şi deabia apoi la unitatea de primire a urgenţelor. Un drum destul de întortocheat, parcă ai nevoie de hartă, iar când ai în maşină pe cineva a cărui viaţă e condiţionată de asistenţa medicală parcă nu e momentul oportun să faci noi descoperiri de trasee.
Toate astea în condiţiile în care creierul supravieţuieşte maxim 6 minute în condiţiile unei hipoxii severe (de ex. în stopul cardio-respirator), să nu mai vorbim de accidentaţi, politraumatizaţi. Vin eu şi întreb: cât durează numai să citeşti ruta ocolitoare, darămite să o mai şi descoperi. Nu contest că circulaţia e puţin mai degajată în zonă, dar când vorbim despre timpi atât de extremi nu cred că ar trebui să existe vreun dubiu în a alege o uşoară decongestionare a traficului versus salvarea unor vieţi, chiar de-ar fi şi numai una şi cred că ar fi deajuns. Din păcate ar putea fi vorba de una pe săptămână, sau chiar mai mult.
Plus că trebuie ţinut cont că Judeţeanul deserveşte întreg judeţul, precum şi judeţele Arad, Hunedoara şi Caraş-Severin, nu doar oraşul, indicatorul afectându-i în cazul de faţă pe cei sosiţi din partea de est a judeţului şi pe hunedoreni.
Aşadar, sper ca acest indicator să nu fie respectat de cei care au cu adevărat nevoie. Nu credeam vreodată că voi spune aşa ceva, eu fiind foarte strict când vine vorba de respectarea regulilor. În general, nu cele de circulaţie în mod special.
Post scriptum: într-un post viitor o să vorbesc despre alte ignoranţe şi nesimţiri care pun serios vieţi în primejdie, de data asta mult mai grav decât în exemplul de faţă: taximetriştii care blochează accesul ambulanţelor la Clinica de Politraumatologie Casa Austria, şi şoferii care blochează drumul ambulanţelor spre UPU-ul judeţeanului parcând pe “Oprirea Interzisă” pe Ştefan Stâncă, drumul de acces spre Urgenţe.